Sedinta de kinetoterapie se incepe cu o incalzire musculara iar la
final se efectueaza de obicei un masaj terapeutic pentru relaxarea
zonei lombare. Asuplizarea partii inferioare a trunchiului se face cu
exercitii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculari ale
bazinului,
intinderea muschilor
paravertebrali. Bonavul trebuie sa
inteleaga ca e important sa nu neglijeze sfatul kinetoterapeutului si
sa respecte cu strictete programul de tratament alcatuit de catre
acesta, chiar daca efectuarea unor exercitii sunt insotite de durere.
De asemenea, primele sedinte de kinetoterapie pot intensifica durerea
lombara. Tratamentul insa nu trebuie oprit decat daca durerile sunt
foarte mari. Mergand la un centru de recuperare, bolnavul beneficiaza
de sprijin in efectuarea exercitiilor care sunt necesare pentru a reda
activitatea partilor afectate de inflamarea nervului sciatic. De
asemenea, kinetoterapeutul va alcatui tratamentul pe termen lung al
acestei afectiuni, tratament ce va fi continuat la domiciliu timp de
mai multe luni.
Sedinta de kinetoterapie este alcatuita in functie de situatia fiecarui
pacient in parte. Aceasta ar putea sa fie structurata in felul urmator:
- bolnavul va lua pozitia de decubit dorsal si va face cateva flexii si
extensii ale genuchilor
- bolnavul se va aseza in pozitia de decubit dorsal dupa care va trage
cate un genunchi cu mainile avand ca scop atingerea fruntii
- se va repeta procedura si cu celalalt genunchi
- se va repeta acest exercitiu cu ambii genunchi simultan
- din pozitia decubit dorsal cu ambele maini sub cap, se va trage cate
un genunchi cat mai mult catre piept apoi ambii genunchi deodata
- din decubit dorsal cu ambele maini ridicate in sus pe langa cap, cu
genunchii flectati la unghiul de 90 de grade tinand talpile pe pat, se
va impinge partea lombara spre pat iar apoi se vor contracta muschii
abdominali pentru a bascula osul sacru spre inainte
- fiecare exercitiu se va repeta de doua, trei ori pe zi, si de cinci
ori intr-o sedinta
- bolnavul se aseaza in pozitia de decubit dorsal cu genunchii flexati,
avand talpile pe suprafata patului
- apoi genunchii vor fi inclinati spre partea dreapta si partea stanga
tinandu-i unul langa celalat pana ating suprafata patului
- bolnavul se aseaza in pozitia de decubit dorsal dupa care va ridica
cate un calcai si il va pune pe genunchiul opus
- din aceasta pozitie se aduce coapsa pana la atingerea suprafetei
patului
- din decubit dorsal se va ridica fiecare picior pe rand cu
genunchiul extins
- din picioare se vor face genuflexiuni cu mainile sprijinite de un
scaun tinand spatele drept si talpile lipite de sol
- din pozitia cu corpul aplecat spre inainte si sprijinind mainile pe
sol se va ridica fiecare genunchi pentru a face o balansare care va
intinde muschiul psoas-iliac
- cu spatele lipit de spalier si cu mainile pe langa cap se va prinde o
bara a spalierului si se vor face urmatoarele exercitii: se vor ridica
genunchii catre piept, se va efectua rotirea trunchiului catre partea
stanga respectiv dreapta cu ambii genunchi flexati, se vor balansa
ambele picioare spre partea stanga si spre partea dreapta cu
fata spre spalier, pendulare de bazin
Scopul acestor exercitii este de a intari musculatura abdominala si
lombara extensoare, urmand ca trunchiul inferior sa reia pozitia
normala, fiziologica a pelvisului. Este important ca bolnavul sa ia o
pozitie cat mai corecta.
Lombosciatica
constituie un sindrom manifestat prin dureri bipolare care
interesează regiunea lombară, iradiind de-a lungul membrului
inferior pe faţa posterioară a coapsei şi a gambei, extinzându-se
uneori spre direcţia halucelui (a degetului mare) sau a degetului
mic de la picior. Odată cu apariţia lombosciaticii, pacientul
devine un om constrâns datorită imposibilităţii de a-şi efectua
activitatea într-un mod firesc, fiind astfel scos din circuitul
productiv, cât şi din cel social, fapt ce are o influenţă nefastă
şi asupra psihicului acestuia. În cazul recuperării persoanelor
care prezintă lombosciatică, kinetoterapia se poate prelungi şi
trebuie urmată uneori chiar toată viaţa.
Aparent simplă,
kinetoterapia impune reguli stricte de aplicare, ce ţin în acelaşi
timp şi de kinetoterapeut. De o importanţă capitală, este
respectarea regulii non-durerii, care dacă nu poate fi stăpânită,
exclude mişcarea. Efortul kinetoterapiei trebuie orientat spre
calitatea mişcării încă de la început, deoarece bătătorirea
greşită atrage după sine munca fără de folos, exprimată prin
insucces.
Pentru a se asigura o reuşită terapeutică pe un termen
cât mai lung posibil, se adoptă un riguros program recuperator,
bazat pe următoarele obiective terapeutice:
- Conştientizarea de către bolnav în sensul acordării importanţei juste
durerii sale lombare datorate de lombosciatică;
- Combaterea durerii;
- Decontracturarea musculaturii contractate
şi asuplizarea trunchiului inferior;
- Creşterea mobilităţii coloanei vertebrale;
- Tonifierea musculaturii paravertebrale şi
abdominale;
- Reducerea riscurilor de complicaţii
radiculare ale sindromului lombosciatic;
- Educarea pacientului în scopul utilizării
poziţiilor corecte şi non-algice;
- Profilaxia activă a recidivelor;
- Reinserţia socio-profesională.
Tratamentul kinetic,
este recomandat în toate stadiile evolutive ale lombosciaticii, dar
trebuie individualizat în funcţie de forma clinică şi de
particularităţile bolnavului, putând fi executate exerciţii
terapeutice gradate, cu efect relaxant şi decontracturant. Programul
Williams, este unul dintre mijloacele cele mai des folosite în
recuperarea bolnavilor cu lombosciatică, având totodată
rezultatele cele mai benefice.
În
stadiul acut, kinetoterapia îşi găseşte locul alături de
tratamentul medicamentos (medicaţie antialgică şi
antiinflamatorie) şi de tratamentul igienico-dietetic, a cărui prim
gest terapeutic este repausul pe un plan dur, nedeformabil, în
poziţie de decubit dorsal (culcat pe spate) cu genunchii în flexie
alternând cu postura de decubit lateral cu genunchii flectaţi. Este
recomandat ca regimul alimentar să fie hiposodat, când îi este
prescris bolnavului o medicaţie antiinflamatorie.
În
stadiul subacut, pe lângă obiectivele din stadiul anterior,
(combaterea durerilor şi a inflamaţiei, relaxarea musculaturii
lombare contracturate, asuplizarea trunchiului inferior) se urmăresc
următoarele obiective: recuperarea tulburărilor de statică şi de
dinamică lombară, recuperarea eventualelor deficienţe funcţionale
musculare radiculare distale.
Programul
de recuperare în stadiul cronic, se desfăşoară în două etape: I
etapă are la bază exerciţii în scopul tonifierii musculaturii
abdominale, fesiere şi a musculaturii extensoare lombare,
conştientizării poziţiei corecte a coloanei lombare şi a
bazinului, creşterii mobilităţii articulare, ameliorării forţei
şi rezistenţei muşchilor abdominali şi ai membrelor inferioare,
cu accent pe întinderea musculaturii cu tendinţă la
scurtare-retracţie şi tonifierea musculaturii cu tendinţă de
hipotonie ,exerciţii ce urmăresc realizarea unei ,,chingi
musculare’’. Programul specific etapei a II-a, denumit ,,şcoala
spatelui’’ (school back), foloseşte exerciţii corective din
diferite poziţii şi aplicarea tehnicii de facilitare ,,hold-relax’’
(ţine-relaxează), modificat cu rezistenţă moderată spre minimă.
Programele
de recuperare sunt adaptate, iar rezultatele reabilitării medicale
sunt de cele mai multe ori foarte spectaculoase, cu un câştig
funcţional maxim, cu reinserţia socio-profesională şi familială
a pacientului, rapidă şi la parametrii aşteptaţi.
Este
esenţială contracararea principalilor factori de risc:
supraponderabilitatea, sedentarismul, statul sau dormitul în poziţii
vicioase şi incorecte, mişcările bruşte, eforturile fizice,
frigul, umezeala, purtarea greutăţilor într-un mod nefavorabil
pentru coloana vertebrală (într-o mână, pe umeri, pe cap). De o
importanţă majoră este şi învăţarea modului corect de
efectuare a gesturilor uzuale, ce presupun efort fizic susţinut sau
unele mişcări de flexie, rotaţie, înclinaţie a coloanei
vertebrale
- Aplecarea pentru ridicarea unui obiect se va face cu genunchii
îndoiţi şi spatele drept;
- Se vor evita răsucirile bruşte ( când se va muta un
obiect dintr-o parte în alta, bolnavul se va întoarce cu tot corpul,
prin deplasarea picioarelor);
- Şezutul pe scaun se va face cu spatele drept, cât
mai lipit de spătar, genunchii fiind flectaţi iar sub tălpi se va aşeza
un obiect de o înălţime de 10-15 cm.
- Condusul maşinii se face de asemeni cu scaunul tras
cât mai în faţă şi cu spatele la 90o.
- Se vor evita extensiile care accentuează curbura
lombară. |
